Freddie Mercury tribute

Luaţi-mã aşa cum sunt sau nu mã luaţi deloc,

pentru cã nu accept jumãtãţile de mãsurã

24 noiembrie 1991. Desprinsã parcã din vuietul strãzilor friguroase ale Londrei, vestea cã Freddie Mercury  s-a stins din viaţã pãrea o glumã proastã. Noi aşteptam, prin ’90 un concert la Bucureşti sau Timişoara, apoi un nou album după “Innuendo” din februarie 1991, chiar dacă versurile melodiilor păreau că justifică, prin tranparenţa lor, “Aluzia”.

  

 I was born to be a star

5 septembrie 1946. O insulă exotică numită Zanzibar. Stelele par să strălucească mai puternic, pentru o clipă. Venirea pe lume a lui Farrokh Bulsara, un băiat de origine persană, este înregistrată cu nr. 3293. Un număr pe un certificat despre care nici acum nu se ştie prea bine unde se află. Un copil obişnuit, persan, de naţionalitate indiană şi religie zoroastriană.

Farrokh era un bãieţel timid, foarte ataşat de mama sa şi, mai târziu, de sora sa Kashmira. O copilãrie fericitã, rãsfãţatã de frumuseţea bâlciurilor şi a târgurilor. Dar nu pentru mult timp... La 8 ani, pãrinţii, Jer şi Bomi Bulsara, decid sã-şi trimitã copilul în Panchgani (India) şi îl înscriu la Şcoala St. Petru, unde  regimul riguros şi diciplinat îi întoarce pe dos lumea sa, plinã de vise. Departe de pãrinţi şi sorã, Farrokh este nevoit sã suporte severitatea uneia dintre mãtuşile sale. Atras de muzicã şi desen, încearcã sã-şi construiascã o nouã lume - singurele lecţii pe care le face cu sfinţenie fiind cele de pian şi graficã - şi sã se obişnuiascã sã fie strigat "Freddie" (traducerea englezeascã a numelui sau, care va deveni, mai târziu, numele sãu legal).

Cinci ani mai târziu, familia se muta in Anglia. Bombay-ul calduros şi strãlucitor, cu superbe grãdini suspendate şi fascinanţi îmblânzitori de şerpi, este înlocuit cu un oraş anost, friguros şi umed (Londra), care pãrea cã nu are nimic de oferit, iar Freddie este nevoit sã suporte comentariile colegilor de Internat în legãturã cu tenul sãu mãsliniu şi accentul oriental. Decis sã îşi uite definitiv originea, nu va mai vizita niciodatã Zanzibar-ul şi nici India, adoptând definitiv stilul de viaţã european. Doar personalitatea şi munca sa de mai târziu vor mai pãstra ceva din fascinantul mediu exotic în care s-a nãscut şi a crescut.

 Studenţii de la Ealing Art College îşi amintesc de colegul lor ciudat, care desena frumos şi îi distra copios cântând şi dansând cu teu-l de desen şi imitându-l pe Jimi Hendrix. "Era slab ca o grisinã şi chicotea ca o şcolãriţã". Grupul "Hectics" este prima tentativã de întemeiere a unei trupe, iar "I Can Hear Music" primul solo, semnat cu pseudonimul Larry Lurex. Fãrã prea mult succes, însã.

Fascinat de modã, Freddie îşi deschide un mic magazin de haine, împreunã cu prietenul sãu Roger Taylor, talentat baterist. Aflã cã Brian May are o trupã numitã "Smile" şi cautã solist. Entuziasmaţi şi plini de idei, cei doi i se alaturã şi, dupã ce schimbã 5-6 bass-işti, îl adoptã pe John Deacon. Proaspãt întregit, "Zâmbetul" se transformã în "Reginã" - "Queen- Nu-i decât un nume, dar este evident regal şi sunã frumos. Este un nume puternic, universal şi cu efect imediat" – spunea Freddie.

 

Muzica noastră nu este rock’n’roll, dar este neobişnuită, diferită şi se cere ascultată. Când discurile noastre nu se vor mai vinde, voi spune “Good-bye”

şi voi face altceva, eventual streap-tease…

 Indrãzneţ, neobişnuit, exotic, extravagant - fantastic, într-un cuvânt - Freddie devine leader-ul formaţiei cu care sparge toate tiparele şi topurile, trecând cu uşurinţã de la rock'n'roll la blues, de la balade la rock dur şi culminand cu ... operã. În 1988, pentru a-şi împlini un vis al adolescenţei, compune operã, cântând în duet cu  Montserrat Caballé.

Au urmat ani de glorie, turnee prin întreaga lume, albume premiate sau criticate caustic în ziarele de profil. Cu Queen, Freddie îndrăzneşte orice: să apară pe scenă în veşminte excentrice, cu unghiile vopsite cu pastă neagră, să intoneze imnuri cu versurile scrise în palmă, să îi propună prinţului Angliei să se caţere pe candelabre pentru a obţine un recital, să tranforme concertele în adevărate show-ri de senzaţie…

 Compunând Bohemian Rhapsody, aceastã creaţie muzicalã fãrã egal, ce combinã modernul cu medievalul, rock-ul cu opera, într-o fantezie de ritmuri neobişnuite, cu personaje din alte vremuri care fac salturi în timp, Freddie visează sã trãiascã la Veneţia, printre peruci şi crinoline, în epoca balurilor şi a intrigilor de curte, dar sã rãmânã, în accelaşi timp, un cântãreţ de rock'n'roll. Dezlãnţuit şi charismatic pe scenã, este capabil sã-i facã pe toţi sã "îi mãnânce din palmã", dar în afara scenei, pare un om obişnuit, care urăşte sã se plictiseascã, vorbeşte cu begoniile, işi adoră pisicile şi peştişorii şi are - din pãcate - puţini prieteni. Întrebat mereu despre viaţa sa intimă, evită să-şi recunoască bisexualitatea, dar spune: “Sunt un romantic, dar am trasat o barieră în jurul meu. M-am îndrăgostit prea repede şi, de multe ori, am fost rănit! Necazul în iubire este că-ţi pierzi prea lesne controlul şi astfel devii foarte vulnerabil”.  Într-adevăr,  talentul neobişnuit care i-a adus lui Freddie Mercury gloria şi mulţimile de fani, l-au transformat pe Farokh Bulsara într-un singuratic, care nu a ştiut niciodatã ce este fericirea şi a încercat sã o caute pe un drum fãrã întoarcere, ale cãrui cãlãuze sunt slãbiciunea şi promiscuitatea şi la capãtul cãruia e... moartea. 

 

Too Much Love Will Kill You

 

  24 noiembrie 1991. O Londrã parcã mai friguroasã şi o casã tristã în South Kesington - Garden Lodge. Împãcat, Freddie îşi ia rãmas bun, dupa ce, cu numai 24 de ore înainte, anunţase, simplu dar zguduitor: "În urma testului HIV, s-a constatat cã sunt seropozitiv şi bolnav de SIDA. Am considerat cã este corect sã ţin secret acest lucru pentru a-i proteja pe cei din jurul meu. Dar a sosit momentul ca toti prietenii şi fanii mei din lumea întreagã sã cunoscã adevarul. Sper cã toţi sã fie alãturi de mine, de medicii mei în lupta împotriva acestei cumplite boli".

Ora 18.48. Pentru o clipã, stelele par sã pãleascã. Întins sub cearceafurile albe de satin şi înconjurat de pisicile sale persane, Freddie pierde lupta cu SIDA, iar Lumea îl pierde pe Freddie.

A fost incinerat şi foarte puţine persoane ştiu unde se aflã cenuşa lui acum. Tradiţia zoroastrianã spune cã, dupã un timp, aceasta este dusã în locul sãu natal şi este împraştiatã în aer, pentru ca sufletul lui sã se odihneascã în pace.

 

 Mi-am jucat rolul în Istorie

Un mesaj "Made In Heaven" sosea, în 1995, în negura unui octombrie prea pãmântean, aducându-ne puţinã luminã. Undeva, între ruginiul 5 septembrie şi frigurosul 24 noiembrie, s-a oprit acest "Remember Freddie" - o surprizã cochetã dupa 3 ani de când "Freddie Mercury Album" oscila prin topuri. Ascultându-l, parcã nu ar fi trecut atâta timp şi parcã ni-l simţim mai aproape. 

Chiar dacã sunt aproape douã decenii de la moartea sa, chiar dacã lumea muzicii a devenit, în ultimul timp, mult mai comercialã şi mai computerizatã, chiar dacã au rãmas puţini oameni care mai simt o emoţie aparte ascultând Queen, Beatles, Nirvana sau The Doors, existã, încã, oameni care nu l-au uitat pe Freddie Mercury. În multe dintre marile oraşe ale lumii, fanii se pregãtesc pentru spectacole organizate în memoria lui. Deoarece cântecul de lebadã al lui Freddie Mercury, acest testament lãsat lumii întregi, conţine cel mai frumos mesaj pe care Queen l-a transmis umanitãţii: "The Show Must Go On" - "Spectacolul trebuie sã continue".