de la PISICOT cetire, rasete cu amintire...a fost candva o Raluca, dar in acceasi Marie

R. şi familia regală (28 feb 2008)


Pe R. am cunoscut-o acum vreo 16 ani. Corespondam pe vremea aceea. Eram fane Queen cu acte în regulă şi puneam ţara la cale la fiecare 3 zile, via Poşta Română.


În timp ne-a legat o prietenie frumoasă. Am renunţat la scrisori şi am început să ieşim împreună. În ciuda faptului că eram născute la câteva ore diferenţă, eram ca soarele şi luna. Ying şi yang. Eu aveam prieteni mişto, ea umbla cu bad boys. Eu strângeam banii ca furnicuţa să plec vara la mare, ea dormea la cort sau prin vecini. Eu aveam un loc al meu, ea se muta lunar cu tot calabalâcul. Ţoale, oale şi pisici.


R. a avut toată viaţa pisici. Pe rând le mărita, le moşea, le trimitea prin vacanţe, le permuta între prieteni. Prin 2000 R. stătea cu chirie undeva în Aviaţiei iar eu o vizitam aproape zilnic. Găteam, beam cafele, rememoram nebuniile tinereţii. Într-o zi ne întorceam de la magazin încărcate cu provizii ca pentru sfârşitul lumii. De obicei nu mâncam nici pe sfert dar fericeam şi bietele pisici, răsfăţate ca familia regală.


Deschidem uşa şi înăuntru ni se dezvăluie un peisaj apocaliptic. Mâţele, 4 la număr, sunt la butoane. Dara, mama birmaneză plină de fiţe scotoceşte tacticoasă prin frigiderul larg deschis. Ridică uşor capul, ne vede, apoi continuă să lingă smântână. Jimmy, fiul doamnei, fugăreşte un ghem ce pare-a fi o vagă rămăşiţă de portjartier. Pentax, motanul albatru, o zbugheşte după un dulap. Nici până astăzi nu ştiu ce făcea de fapt când l-am prins. Tot respectul!


Păşim în hol stupefiate şi R. mă întreabă. A ce-ţi miroase? Din tonul ei îmi dau seama că nu o arde vreo curiozitate, ci că ceva - la propriu - pute. Intru în sufragerie şi mă izbeşte. Ca într-un tablou de Monet, pasteluri crem şi maro sunt răvăşite pe covorul alb, pe canapelele de pluş, pe parchet, pe bibliotecă, chiar şi pe muşcată. Iar mirosul, MIROSUL... vine de la guguloiul portocaliu pufos care încearcă să scape de ruşine. Kutuşi, nenorocitule, ce-ai făcut?? Motanul ia privirea "eeeeeu, eu n-am nicio legătură cu asta" şi se smuceşte încercând să scape. R. însă îl înşfacă de beregată şi îl târăşte în baie. Zbanggg! Trânteşte uşa în urma ei şi aud duşul. Apoi mieunaturi disperate.


Îmi fac de lucru prin casă, organizez pisicile, curăţ cum pot ruşinea şi, miloasă din fire, mă ofer s-o ajut pe R. Când intru, lupta cu motanul încetase iar Kutuşi îndura jenat clăbucii parfumaţi. L-am spălat, l-am uscat, l-am pus în coş. Stătea ca împăiat. Uite-aşa ne facem curaj să facem copii, zice R. veselă. Cică dacă reuşeşti să te obişnuieşti cu mirosul ăsta, când le schimbi pampersul nu mai ai nicio treabă. Suntem pe calea cea bună!


Acum eu nu ştiu ce să zic. Între timp R. a făcut un bebe iar acum stă să-l nască şi pe-al doilea. Eu încă evaluez situaţia.

...is in the air

si tu o simti k va veni. vii cu canuta de apa la buric si vrei sa ii dai si ei, dupa kre urmeaza un mic ritual: asculti cu urechea, pupi, faci mai-mai, razi k si cum numai tu stii ce e acolo, pupi iar si tragi bluza peste, invelindu-i somnul. am incercat sa te filmez dar te-ai prins, k tare suntem smecheeer.


ea raspunde si ea cum poate, cu piciorus si pumnic. a doua sosetik din lampa. acum ea e soseta kre se tot camufleaza, iar tu esti ciorapul colorat kre o cauta. deja aveti o intelegere, asa k nu ma bag!


ei, dar chiar de faci fetisoara ta sfatoasa si ridici spranceana a "mami, io oricum stiu tot", ceva tot ti-a scapat!


nu stii k tu o vei primi cadou

Online, offline or invisible

Messul e o imapartie. Desi “desteptii” zic: bine k foloseti netul doar pentru a sta pe mess, imi asum fara nicio urma de rusine – imi place sa comunic, frateee! Imi place sa scotocesc in spatele a tot felul de statusuri sa aflu in ce stare se afla omu’ ala de le-a scris. Imi place sa schimb impresii despre “uite ce faza tare am gasit pe youtube” (alt taram mirific). Imi place k e free intr-o economie de piata. Plus k ma scuteste de amorteala tinutului telefonului la ureche sau de precipitarile celui/celei care a sunat knd “stii, tre’ sa inchid, nu e pe banii lor”. Ma tine in contact cu lumea voastra, lasandu-ma sa cutreeier in continuare si in lumea mea. Ma surprinde cu cate un contact pitit care ma buzzuie asa, din neant parca, promitand ceva misterios pe genu’: “ce-o fi si cu asta undercover?”. Am invatat “metoda oarba” intr-un timp record (e-adevarat, fara diacritice). Singurul lucru naspa e k nu pot scrie din pat sau din baie…in rest, messul e divin!!! (si nu am zis ink nimic despre emoticoane…)

buna seara...de seara

Hehhe…ce-a trecut timpul. D-aia tot spun io k asta e o forma de a simti mult mai multe clipe decat atunci knd erai de unu’ singur. Ce simt? Bucurie, teama, nerabdare, duiosie, grija, fluturi in stomac. La propriu, dupa cateva luni (mai exact 4) de cand m-am obisnuit cu acesta altfel de “a fi in doi”. Guri rautacioase ma acuza de ipocrizie, cum ca nu as recunoaste cat de naspa e sa te umflii in burta, picioare si degete, sa te ia capul brusc si fara leac, sa iti vizualizezi meniul proaspat consumat doar pt k sub’soare mirosinde impart autobuzul cu tine si lista pare k nu se mai termina. Dar cum sa nu treci zambind prin toate astea, cand stii ca la capatul drumului te asteapta o minune pe care inca nu esti convinsa ca o meriti? Eu o astept acum pe a doua – partener de joaca si de nazbatii pentru prima – poate spune cineva ca minunile nu se joaca? E-adevarat ca si ei fac lucruri mai putin placute, cum ar fi fite, febra, muci (doamne cat de multi pot produce un nas atat de mic!) si diverse alte chestii puticoase, dar nimic nu se compara cu rasul lor sincer de galme cu picioare. Sau cu miinile lor pufoase si mici cu care incearca sa descopere lumea asta mare-mare, dupa ce si-au incercat forta pumnilor in peretii primei lor casute.

the cutest kid in the world

cat ink mai e sf matei

esti mic si te faci mare, sub ochii nostri ink uimiti. ma uit cum incerci in fiecare zi sa iti descoperi poteci de independenta si nu stiu dak sa ma bucur sau sa incep deja sa ma sperii. oricum simt ceea ce imi vine sa simt si asta e de nedescris.

nu-mi vine sa cred k e deja a doua aniversare a numelui tau - si de fapt prima de knd te-ai transformat din franzela in omulet. ne certi vehement cu degetul indereptat undeva spre ochii nostri si e hilar cata dreptate pari k ai. cu sclipiri ghiduse in margelele alea de ochi, faci o fatza vadit serioasa in timp ce intinzi mana sa dai noroc k barbatii, asa cum te-a invatat auras.

am crezut k nu aud bine knd ai spus "matei" in timp ce treceai - rege in varful carutului tau 4x4 - pe langa un grup de domnisoare gurese de pe bulevard. pentru a ma lamuri k e chiar adevarat, ti-ai repetat numele si spre mine. adik...vezi k il stiu?!. definitiv smecher, lu' tati nu vrei ink sa ii destainui secretul tau, dar l-ai privit deja k si cum ar trebui sa stie k il ai si il stii si el nu il stie si nici nu stie dak il va sti curand.

de knd mergi-alergi-zbori (ma astept din clipa in clipa) ai dobandit un fel de suficienta minunata, autoritara si sigura, pe kre o afisezi si o derulezi prin toate traseele tale alese voit complicate. martori sunt ochii, fruntea cu sprancene si neobositul deget aratator

iar tati zice k dak vrem sa mai traim si maine hai sa ne culcam.

recapitularea tacerii - episodul 2

Intamplarile s-au rostogolit care incotro fara a mai tine seama de timp. Chestia aia cu ne notam constiinciosi in jurnalul mintii fiecare moment pe kre il consideram important e doar un vis, taica, viiis. (viata e doar un ac iar suntem ata din el…zicea o vama)

Odata depasita, cronologia isi pierde si farmecul si trena. Dar faptele raman, mai ales dak au fost…ametitoare. Cum ar fi ziua lu’ Alin (pentru cei ce nu stiu sau doar se fac, pe 1 iulie), cu chef de chef la Otopeni, ciorba de popota a la herr Miron, Brasovul in formatie completa si chiar mama – mare minune, mare! – asa k ne pare rau de cei ce n-au fost, dar le dorim la fel.

Pe 17 iulie au fost rolingsii. Vara trecuta am “mers pe burta” (!!!) lejer la Sting, Idol, Depesii Mozii si diverse metale greeele. Acum, fostul locatar al dansei e prea mic pentru a fi lasat inauntru. Hahhha, atunci era si mai mic. Oricum, a fost prea kld pentru a-l camufla intr-o gluga sau sub pletele lui tati, iar fara el nu avea niciun farmec. (observ pe masura ce trece timpul k o gask din ce in ce mai mare de lucruri nu prea mai au niciun farmec fara tine, iar chestia asta un ceva mult mai plin decat atunci knd esti doar indragostit). 

Ziua aceea va ramane, insa, memorabila. Nu datorita deosebitul concert ci pentru k ne-am dat seama k ori suntem aproape cei mai minunati parinti din lume si am primit un premiu de sus, ori nu suntem varza si atunci Doamne-Doamne ne-a mai dat o sansa (sau ne mai pune o data la incercare). Poate o sa ne dezmeticim pe parcurs sau poate nu. Oricum ar fi, prin primavera putem incepe sa jucam ping-pong la dublu.

Pe 27 august – surle si trambite, rog – a facut puiul de om un an. Dezlegare la dezmotzare!!! Fiind luni, ne-am repliat pentru sambata de dupa, sa-l bem si sa-l mancam la iarba verde de Otopeni – cadru usor modificat. De Florin, kre a reorganizat gradina de numa-numa si de ploaie, kre a asigurat, odata cu mult-asteptata racoare, motiv de alibi celor ce ne-au lasat…balta. Foarte tare a fost faza cu Zivari, kre mi-a zis la tel k imi face ceva bun de papa, k mi-o fi pofta. Io ii explic k nu poate sa imi fak mie knd avem cel putin 40 de invitati, deci… si apare femeia pe alee pliiina de cumparaturi cate n-am luat noi pentru intregul chef. Apoi pun-te 4 ore pe gatit vreo 7 feluri de bunaciuni ce ne-au turcit rapid. Posada era la gurile tuturor, ranjind istoric.

Am avut tort cu motociclete, confetii, copii guresi cum ne plac noua, costumas de romanas cu mot ascuns sub clop si diverse optiuni pe tava. Desi somnoros deja, ai ales ceasul (bucuria lui Jhonny), cheile de la masina (talentul lui tati Alin) si cardul BCR (deci… afacerist k Misha!). Telefonul mobil nu se pune k doar stim cu totii k dak prin absurd n-ai mank 3 zile si ti-am oferi o tava cu d-ale gurii – deci si un tel mobil – preferi sa ne comunici la el k ti-e ingrozitor de foame.