din 2 spre 5 iunie am chiuit la nunta (ar)deleneasca

e o poveste lunga si frumoasa, asa cum deja ceri tu inainte de a-ti fornai proaspetii mucisori, pe drum de seara. una cu vai si munti de poveste si oameni de stat cu ei la povesti. autentica dar parca utopica, rupta dintr-o lume pe care o stim a noastra dar o intalnim atat de rar. acum sunt mult prea supta de vartelnita zilelor si gandul meu nu are timp sa ia loc si sa depene atatea imagini, vorbe si chipuri. dar ele stau bine in sertarele mansardei si, pana or apuca sa se umple de praf, o sa bag aspiratorul.

1 iUNie

unu esti tu, dar nu asta te face unic
una e mama si uneori si-ar dori sa fie mai multe
unu e tata si atunci e zeul tau
unu e azi si e cu la multi ani pentru unii mici chiar si knd sunt mari

treizeci

multa lume m-a intrebat azi - aproape toata, chiar si mama - cum e la treizeci. si m-am simti un pic nus-cum, fiindk "nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc..." nu e nicio branza, frate! si ceea ce ma mira e k cei mai multi dintre voi ati depasit "pragul" (voi, cei cu intrebarile!). ce prag? ce prefix? ce raboj? ce asteptati? nu mi-a placut niciodata sa dau raspunsul asteptat, iar acum ma incearca o curiozitate k un jungi intercostal: ce vreti sa auziti?

lista e simpla, k dak te complici in liste cu plusuri si minusuri ajungi sa te uiti de pe marginea drumului cum trece viata k un rau repede pe langa tine si, mai rau, cum se subtiaza a seceta. k vremea navalnicelor inundatii s-a cam dus - slava domnului k cizmele de cauciuc nu sunt la moda.

sunt recunoscatoare (sus, dar si mie) k sunt sanatoasa - fapt important pentru puiul de om - cum zice tata - mult mai mult decat pentru mine - si k am aceasta minune (pentru kre ii voi multumi netarmurit lui alin).

sunt fericita. vad zilnic cum doi ochi mari si luminosi - mai mult decat "ai mei" - ma privesc cu diferite scheme, incercand sa deprinda ceva nou sau sa primeask aprobare pentru ultima pozna.

sunt mahnita. nu am cuib pentru matei iar infranarile de pana acum spre tot ce as fi vrut sa pun in el s-au transformat deja in frustrari. lipsa spatiului cu kre sa ma identific si auto-instruirea de a nu ma atasa de locuri ce vor fi iminent schimbate au inceput sa lase urme. dureros e k solutii au existat dintotdeuna, dar sigur lipseste ceva: vointa, "imi pasa de tine" sau poate, mai grav, dragoste.

sunt cicalitoare. mai ales de cand a venit matei, incerc sa impun in viata mea reguli pe kre nici eu nu le urmez mereu, dar - mai nasol - incerc sa ii determin pe cei din jurul meu sa fak lucrurile asa cum vreu/fac eu. fiind cel mai aproape, alin sufera cel mai mult.

sunt indurerata. ceea ce am iubit mai mult, de copil, in jurul meu se indreapta spre iesire iar eu ma simt neputincioasa fiindk cu greu incap mai multe vieti intr-una singura, in aceleasi 24 de ore.

sunt luminoasa. interior (nu stiu dak de pe prispa se vede). fiindk am putut sa trec prin si peste multe, fiindk ce nu te omoara te intareste si fiindk sunt cea mai norocoasa femeie de knd am primit cel mai cuminte si mai deosebit dar, caruia - aproape toata - cu imensa dragoste, ma dedic!

9oua la patrat

                                                                      

hippo cu masuta, sophie girafa, ursul cu esarfa, winnie, aricioaica de kre te sperii tu uneori, broastele testoase (cele 2 mari si aia mik), steluta twinkle-twinkle, cubul, cutia de servetele umede, ceasul lui tati, telefoanele mobile - k fix n-avem, biziculinele de pe stander, cele doua randuri de chei umflate si colorate, cheia de la masina lu' tati, mingiutele mari si mici, pestii, broscutele, ratustele, tweety, tati, nasii, unchii si toti bunicii tai saluta cu dragoste cele  9oua looni stranse deja langa ei si ele. 

mami iti multumeste si pentru celelalte noua dinainte si dinauntru, atunci knd erai un nou pana si pentru tine!

te iubim, pui mic ce devine mare! 

copacii lung-prelungi din adancul vaii

Alaltăieri am fugit la Vâlcea cu tati și cu Gina. O zi lungita ca o gumă de mestecat aproape cât o săptămână - atunci când sari peste somn că n-ai ce face cu el. Petrecută mai mult orasaneste, a fost mai bucolică decât o ilustrata optzecista de pe peretii casei lu' Cutza. Dealurile intens de verzi se invarteau pe langa asfalt ca niste legaturi proaspete de brocoli. Maci spargeau rar si rosu monotonia araturilor verzi sau nu, in functie de cat de gospodar e si omu' ala de-are campu'. Peste tot si toate, vreo 30si de grade de caldura.

Pe bancheta, lafait in balansoar, priveai - mic dar suficient - toate acestea in timp ce iti primeai rasfatul regesc de la Gina. Intr-un final, obosit de-atata verde, ai adormit cu obraji si pumnici. Bursuc. 

Oras curat - respiratie usurata de bucurestean imbacsit. Aer placut desi incins, masini putine desi aglomeratie, mall-uri - orice oras care se respecta are minim unul - avand un leitmotiv arhitectural de interior greu de escaladat de catre clientul "mama cu carut" - scari. Multe, alandala, inguste, aluneacoase. 3 lifturi pe etaj si o singura liftiera kre -logic - sta la cel de marfa. Dar si scari rulante, ceea ce la urcare cadreaza si cu 4 roti.

Parc provincial cochet, cu terase cu balansoare ce pluteau albastru si copaci mari, multi si ingrijiti. (singurul lucru trist din parc a fost vorba cu Luca, la telefon, blazat de ziua lui. Hei-rup, ia 33 la spinare si mergi mai departe nu te opinti aiurea doar pentru că viata ti-a oferit un kg de lamai! mai comanda o tequila!).

Toropit dar voios, privei printeste din litiera ta mai mult verde decat portocalie cum mananca porumbeii. Singurul alb dintre ei parea ca te indruma pe poteca. Atata drag de tine-a prins incat atunci cand si-a luat zborul ti-a lasat o amintire. pe umarul meu. Probabil a crezut ca tu, in gangureala-ti, chiar ai fost curios ce-a mancat. Gugustiuc.

Sus, printre merii din livada - dadu mana in ei, mama... fura flori mari, multe si frumoase, da' veni paianjenul de mana si uite ce facu, ca nu lasa niciun cretesc sa prinza rod, mama - vocea voioasa dar apriga a Cutzei domina toti greierii din iarba. Intinsi pe pilota gri, am picotit molcom pana ne-a zorit tati spre masina. Intorsi in curtea Cutei a trebuit, sub ochii-i neinduratori, sa dam onorul cafelei - fuguta, fuguta, uite ce cesti mici va pusei si-ti dau sa iei acasa si niste oua pentru ala micu', acu' k nu mai e clota la pui. 

Din bratele Ginei priveai cu ochisorii rotunjiti de mirare cum monstrul-cel-ce-sare-urland s-a transformat intr-un caine pufos - mare dar pufos - ce poate dormita ca o perna cu urechi cazuta pe pragul cotetului. dintre amandoi, tu pareai k stai la panda. Motan. 

Brat la brat cu soseaua, dar mult mai lenesa la curbe, am descoperit groapa cu copaci. Multi si inalti, ai zice ca-s infipti in cer. De fapt, noaptea, casutele de la picioarele lor - desi nu pare, au si un inceput - sclipesc ca niste licurici mici iesiti la joaca, sau - cum zice tati - stelute pe un cer rasturnat. Cand li se face prea cald sau pur si simplu sunt nervosi, fosnesc si cheama ploaia. ceea ce ne-a si udat masina cea proaspat spalata - cum se primeneste omu' cand pleaca la drum, nu?

Agatat ca un martisor de somnul din balansoar - acum mult mai bogat in fisiere numai bune de ordonat si inteles in mintea ta aia mica - ne-ai concediat firesc pe toti. Delfin. 

Nu voi uita cum vineri (18 mai, ora 11.32!) mi-ai zis MA-MA, silabe esuate-n varful limbii dintr-un fluviu de na-na-na-uri. Te-ai oprit cu zambetul acela de pozna, ai repetat mesajul cel nou cu aplomb de ostas in fruntea ostirii si ai tacut brusc. Topita, te-am luat in brate sa pupe-mama-pe-el-de-baiatu' mamii. Pitit la urechea mea, incet si usor rusinat, te-ai spasit tot intr-o soapta cu cadenta: ta-ta. 
 

epitaf dragei Maia Cici - 14 mai 2007

m-am resemnat... atat a fost sa fie 

privesc cum cade soarele-n-apus

si-astept raspunsuri care n-or sa vie

la intrebari pe care nu le-am pus...

fiindk te-ai dus, ofilindu-te k o floare dupa ce-ai considerat k ai inflorit destule mai-uri pentru acest pamant. fiindk mereu imi vor rasuna in suflet sfaturile si chiar apostrofarile tale. fiindk n-am reusit sa imi tin angajamentul facut si nici macar nu mai am cum sa imi cer ierare, fiindk ma rog sa fie mult mai mult bine si frumos acolo unde te-ai dus, fiindk sper sa fi trecut intr-o dimensiune superioara, de unde poti vedea si intelege tot (dar nu chiar totul...) si unde mesajul inimii mele sa ajunga nealterat.

fiindk te voi iubi mereu, generalul meu de osti!

Praslea Maiei mele dragi

OMUL ŞI FRICA DE MOARTE

Despre Moarte-aţi aflat
că e doar întuneric,
mister readaptat
unui alai feeric.

Făpturi fără puteri
v-au amăgit că-i taină,
un drum de nicăieri
şi-o umbră-n loc de haină.

Voi le-aţi urmat, naivi,
vrând să v-ascundeţi teama
şi-aţi devenit captivi
fără să vă daţi seama.

Îngenunchiaţi şi seci,
cerşind încă o clipă,
v-aţi dezlegat pe veci
de-a liniştei aripă.

Am încercat să sper
că auziţi Cuvântul
de dincolo de Cer,
însă vi-l fură vântul.

Şi vă plecaţi, umili,
puterii din pământuri,
uşarnici şi senili,
uitând de rit şi cânturi.

Mă-ntorc în propriul eu,
să nu vă văd pieirea
şi-am să mă rog mereu
să nu-mi furaţi menirea.

Căci nu mi-a mai rămas
decât Frica de Viaţă,
un drum fără popas,
mergând cu Moartea-n faţă.