Living coVida loca

Acum îți dai seama că, deși te tundea mereu prea scurt, sau doar ți se părea, era acolo pentru tine și îți făcea cumva loc între două programări, chiar dacă uitai să suni, imediat ce ți s-a pus pata. Ba te mai strecura și la o unghie, 'fără semi, că nu-i timp, dacă nu te superi' între spălat și tuns. Cum să te superi?!

Acum îți dai seama că, deși fiecare dimineață începea zdruncinat, cu bombăneli și pufneli, îi duceai p-ăia mici între oameni mari să învețe să crească și în cap, nu numai din farfurie. Și ai zile cand vrei să fii și tu un om mic, ce?!

Acum îți dai seama că te-ai simțit de atâtea ori vinovată, aiurea de aiurea, că ai căscat prea mult ochii prin vitrine, că era soare și mirosea a primăvară prin oraș, în timp ce ei te așteptau să aduci odată pâinea aia.

Acum îți dai seama de câte ori ai renunțat, stupid, la orele de zumba, la piscină, la role sau la bicicletă. Ai merge și la ping-pong pe role, de-ai refuzat atunci când te dădeai doar You, pe Netflix. Și cu tramvaiul ai merge. Prins în spate, pe skateboard.

Acum îți dai seama că ar trebui să faci în sfârșit pace cu ai tăi, care te băteau la cap să înveți, că dacă n-ajungi medic ajungi gunoier. Îi iubești pe amândoi, respecți ambele joburi, le mulțumești, în sinea ta sau în aplauze de la balcon, dar nu vrei să fii în locul lor. Cinică, soarta nu doarme și stai la coadă ca să duci gunoiul. 

Acum îți dai seama că ți-e dor să speli și mașina, nu numai mâinile. Îți vin în cap toate drumurile alea de-ai zis 'lasă, că mă duc mâine'. Cauți de nebun prin casă toate pungile cu pungulițe în care ai strâns spasmodic mâneci, craci, buzunare, nasturi, gulere și manșete, că o să faci tu odată vreo minune de 5min Craft, salvată în lista de-o umpli de când ai Facebook. Speli geamurile la trei zile, să intre limpede soarele, doar doar ți-o șterge și ție norii de pe frunte. Că singura care-a mai rămas neștearsă din toată casa e putina.

Doamne ferește să te apuce dinții. Trec repede peste, să nu se prindă.

Afară nu se termină, înăuntru ți s-au terminat toate. Rezervele de la pistolul de lipit, holșuruburile, cuiele, becurile, smilgherul, pensulele, tot. S-a uscat și restul ăla de vopsea albă de-l țineai pe fundul găleții că poate, cine știe, tre' să reparăm vreun colț. Copiii nu mai au plastilina, creioane colorate, cariocile li s-au uscat, rezervele de stilou s-au terminat. Și de răbdare. Și de mine.

Ești fanul numărul unu al tuturor celor ce zic așa, un pic lirici dar sfătoși: 'acum este momentul să vă redescoperiți, pe voi și pe cei dragi vouă. Acum e timpul să faceți, pentru voi, toate acele lucruri pe care le-ați amânat mereu'... Exemplele variază de la cărți și filme la spa în baie cu ulei și sare. Mda. Redescoperi perioada gimnaziu-liceu din perspectiva catedrei și faci dansurile alea de le-ai tot amânat, plutind acrobatic printre tot felul de aule virtuale și vreo douajde platforme de unit lecțiile cu temele și lecturile cu catârii. Proclami Spălatul pe Mâini zeul casei la litera S, secondat de Spălatul Fructelor, Spălatul Legumelor, Spălatul pe Jos, Spălatul Rufelor, Spălatul Vaselor, Spălatul Geamurilor și Spălatul pe Dinți. Între ei, faci fripturi cu sare și ulei pentru tot clanul, în bucătărie, nu în baie, unde abia ajungi sleită la duș. Fiindcă Spălatul de mamă e un zeu mic, iar cada* nu se mai poartă. Cred că d-aia. Practic, poți să faci tot ce vrei tu, după o zi în care ai făcut tot ce au vrut alții, sau invers.

Și dacă ți s-ar da s-alegi o singură teleportare, ai renunța s-o faci p-aia cu Zanzibarul și ai alege să vină o mașină de spălat vase, un fel de prospătură la zeu, în timp ce te joci zilnic de-a maseuza personală a unuia care a luat dospit ceva de sursă dubioasă, să se dea acum ispita, de-ajungem iar la 'who the fuck is Drojdia', bă nene, bă?!

Voi? Bine?

* O prietenă încă mai are cadă, am aflat. Spală acolo legumele și fructele de câteva ori pe zi, și-a deschis AproSpa. Mi-a zis că nu știe cum să procedeze cu ceapa. Ea e jurnalistă și așa vorbește, draga de ea, cu 'procedez', să nu iasă 'căcu'. I-am zis să nu se streseze prea mult cu baia, ceapa pute și după. 

Copil.

Se naște dintr-o zbatere de fluturi
într-un stomac matur. Apoi coboară alene,
cu semne de-ntrebare din călcâi și șuturi,
să umple două brațe și să facă scene.

Te leagă strâns, cu mii și mii de vise,
de toate lucrurile ce-ți păreau banale,
ți-arată toată epopeea lumii din culise
și-ți sabotează dorurile orizontale.

Pe când începe, ca o muză despletită,
să-i împletească, gând cu gând, tribut iubirii,
pare desprins dintr-o pictură izbutită,
ce uită des să-i dea dreptate firii.

Și atunci când cea mai cerebrală luptă
se ascunde-n armistițiu efemer,
dispare din sertar, ca o scrisoare ruptă,
criptată într-un avatar de fișier.

Dar îți ridică blând povara supărării,
fără dojană că n-a ascultat povață,
în timp ce-aștepți să îți aducă malul mării
sărut împachetat în foi de viață.

Să ne jucăm

Lucrurile simple se fac cel mai greu.
Dintre toate hârtiile mototolite, ia una,
poate cea mai adusa de spate și grea,
sau cea încă zvelta și albă ca luna.
Pune-i un semn între 'fără' și 'prea'
și vezi dacă poartă pe ea un eseu.

Vei face doi pași în spate, firește,
când vezi că îți spun lucruri pe bune
printre glume naive sau fraze formale,
emoții lăsate să zburde în lume.
Cafele cu lapte, cafele normale?
Apasa pe REC și jocul pornește.

Citește ușor, cu secret artizan,
vocale ce-și spun povestea cu trudă.
Cu toții postăm un profil preferat
în spatele fricii si-a urmei de ciudă
că-n el se ascunde indiciul scăpat
pe treptele unui salut curtezan.

Eu voi aștepta lângă partea de rând
a celor ce n-au hârtii să se joace.
Îmbrăcată-n consoane, risipită aiurea
sub fruntea ta cu șotron și băltoace,
voi ține sub braț un ziar și iubirea,
iar în pumn o formă de ultim cuvânt.

Furtuni

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci,

ca o mireasă părăsită fată mare,
se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare:

eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi.

Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul,

ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede:

La mine doarme Soarele și cine crede

că mă topesc? Prin mine zboară fierul.

Prin cartier se vântură agale Vântul,

îndrăgostit de cate-o fustă colorată: 

mă joc cu Focul, ca de fiecare data,

în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul.

Din drumul lui de lut, în Om se-avântă
toate durerile ce i-au țesut menirea:
în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă
și tot în mine s-a născut Iubirea...

rezolutii

am obosit sa sap autostrazi spre marea noastra, uite, iti fac cu mana de la "plecari". 

mi-am intins cateva fusuri neuro-musculare spre leaganul degetelor tale, din care m-as arunca in cer, desculta. orasul lasa-l departe si haide sa luam cu noi numai oamenii care si-au facut deja cuib in hamacul diafragmei. 

sa rupem cu dintii hartia frumoasa in care ne-au impachetat bucuria, ca atunci cand ti se da voie sa visezi despre tine. sa ne albastrim talpile fugind peste puterea plamanilor, dupa ce-am aruncat toate tocurile in urma, ca prea ne dureau. sa-ti impletesc in trei vantul cu cadenta de copita, in timp ce-ti spun ca imi doresc sosete mov cu degete si fara cusaturi. 

sa ne oprim doar cat sa imi aranjez putin parul si sa iti zambesc de pe margine coastei-bonus, privind cum iti trag sufletul ostenit oamenii pe care i-ai tot tinut in brate. in urechea stanga sa taca muzica si sa-mi vorbeasca doar numele tau, unduit pe beat-urile din cea dreapta, atat de fericit ca din ceata asta nu poate sa muste nimeni. iar tu sa rupi ritmul - intrecere - asteptand sa te corectez - petrecere… si tot asa, pana la ultimul bob de frisca.

sa ne trambitam primele zile din calendarul anului cu buletin, dupa ce nu se mai aude absolut deloc fosnetul zilelor batranului ce a plecat, ca un brad impodobit pe dinauntru, cu zbenghiul ghinionului in frunte. 

sa zburam asa, infasurati ochi in ochi, sensibili la nori si sa avem buzunarele pline cu carlige de rufe, pentru aripi. si-apoi sa ne oprim in colt, doar cat sa dam o tabla.

iar inainte de somn sa-ti spun ca, dintre toate ipotezele pamantului, una este, clar, confirmata: domnii sunt receptivi la iele!

Definiția de azi

Freamătul este secretul frunzelor, pe care omul simte că l-a furat de când era mic abia în clipa aceea frântă în care aripile din stomac reclamă niște fluturi adulți. 

Este folosit, deseori inutil, mai mult de către femei. Și nu pentru că ele sunt desenate din delicatețe și ușurime, cu multiple linii curbe și mai inspirat talent, ci pentru că freamătului îi place să se cuibărească. În cea mai molatecă și ghemuită felin zonă pe care o găsește, așteptând, în femeie. Mai stă ascuns în florile din preajma-i, pitulat printre culorile lor, păstrând încă urme din adierea câmpului din care au fost răpite. 

Statistic, se manifestă mai puternic la mame, fiindcă ele dezvoltă altfel de mângâieri exterioare după atâtea luni de plutire pufoasă coaptă în interior. 

Născut exclusiv din iubire, este frate vitreg cu tremurul - fiu de drept al fricii - și este des surprins cum îi clipește confuz, ca într-o relație cu valențe medicale. 

Nu se transmite prin cablu sau strănut. Se transmite de la om la om, prin atingere și susur. Se găsește și virtual, dar lui îi place să rămână cald. 

Îl recunoști ușor pe stradă, prin case, pe alei sau prin parcări, în ochii ăia cu zâmbet tâmp, în vorbe gâtuite în timp ce cântă, în mâini zburătăcite spre nicăieri și din nimic, ce-ți răstoarnă capul spre cer ca-nspre sărut. 

Dar cel mai sigur și mai adânc îl simți atunci când îl ții - măcar pentru câteva clipe - în brațe.

Pierdut sărut. Îl declar nul.

Înot zilnic prin mări de lume - mică, tânară, bătrână - mult mai scoasă pe strazi decât firesc, din preaplinul soarelui ăsta de primăvară. Pe și sub pământ (la metrou, nu-ți face vreun gând dubios!) freamătă - verbali, febrili, tonici și dezlănțuiți - puști și puștoaice. Și nu găsesc în ei nimic înlănțuit!!! Rar văd două mâini care se țin de ele (nu de touch-uri îmbrăcate în huse funky).

DE 3 ZILE nu am văzut NICIUN sărut. Oare se ascund? (așa cum s-a lansat moda asta nouă cu mamele care se ascund când alăptează?) să nu-i vadă vreun grinci? Oare nu mai e la liber să-ți explodezi emoțiile? Tre' să le strângi undeva, ca râsul din biserică, într-o pungă pe care s-o deschizi mai târziu și mai încolo? S-o fi decretat jena de sărut și nu scrie pe net?! 

Toți aleargă furnicoși în toate direcțiile. Oare nu mai au timp să înghețe câteva secunde într-un sărut rupt din ritm? Când eram io mică, babele și moșii din tramvai aveau un motiv comun de comentat momentele de vârf și frecuș din oraș, când se ieșea de la ore - ia uite-i și p-ăștia, prost-crescuții, cum se pupă aici, în văzul lumii. 

Ultima dată am văzut un șef de șantier lângă TVR, c-o tanti durdulie, toată numai zâmbet și cârlionți. Și el radia. Ca toți șefii ce nu fac nimic, clar avea omu' timp. Și-am mai văzut pe lângă Lazăr un puști sălbatic cum se străduia să pupe o fata frumoasă, ce părea crescută de maimuțe. Ăla sigur n-avea nicio jenă, iar ea se uita într-un fel de lasă-mă-mi place. 

Mi-e clar că dragostea încă se mai întâmplă, dar unde se sărută puștii?!