Iarna a adormit in fata ecranului, iar filmul care spunea
povestea anului trecut si-a derulat inutil toate dublele cu happy-end. Esenta din Neverending Story ne pastoreste urban,
cu gand de primavara prematura (ea chiar are iz de romanta spaniola si gust de alune
salbatice).
Zilele se coc in soba, asteptand inutil cafeaua de dimineata, in timp
ce noptile iau forma de zbatere intre doua izvoare de munte… poate maine?! Sper
sa imi vina in ajutor iarna, inca rasfranta peste tarina, sa ma invite in
sfarsit sa o hibernez.
Am fugit dintre zapezi
individuale si astept aiurea sa se presare pe perna fiecare milimetru
necunoscut din sufletul acela topit, probabil, de timp (asa se intampla mereu cand lasi viitoarele
ploi sa pregateasca baldachinul...)
Nu e nevoie sa te torc si cu atat mai mult sa te dau la
remaiat printre zile, dar te-as imprastia putin… mai mult decat iti iese treaba
asta de unul singur. Oricat incerc sa gonesc anul din spate, nu m-am saturat deloc
de soare, pantaloni scurti si chestii vaporoase.
Si-n mijloc de iarna ciufuta, apar cuvinte pentru care n-am
nici capritz, nici mofturi, nici toane. Of,
ce bine ca pentru astea ne-am facut copii!
Aia e!
No comments:
Post a Comment