Poveste de dimineata

Mami, daca acum sunt la scoala, ma mai scarpini pe spate cand ma trezesc, dimineata? Pauza consternata, condusa de ras spre fruntea lui bronzata de vara si alungita de intrebare, deasupra ochilor inca somnorosi, pe care depun firescul sarut. Fiindca mi-am asumat demult ca sunt mama cumparata de la magazinul de mame care scarpina, ii mangai lin spinarea indoita ca a motanilor de casa, in mormaiturile binecunoscute: hai, baleteaza, mami, baleteaza cu manutza...

Odata cu septembrie, diminetile lui de mic elev intr-o clasa ce pastreaza inca boemia gradinitei rasar din ce in ce mai responsabile si au si paj. Dintre perne, prin razboiul de bucle cu suras si gropita, Printesa se asigura ca desaga Zmeului e umpluta cu tot ce-i trebuie: I-ai pus caietul si cutia cu papa? Culorile? Are voie jucarie? Elevul murmura plin de suficienta: mda, o sa-mi iau spinnin-ul. Mi-am facut deja doi prieteni: Andrei si Stefan. Si o sa facem si echipe de bay-blade. Dar nu joaca toti. Cred ca o sa inscriem si fete.

Auzi, in-scri-em. Ma uit la ei cum sunt mici si inca plini de somn pufos, cu ciripituri sau soapte de poveste spusa pe roluri, cu ochi ageriti de minunea unei magii ce reuseste, inca, sa-i pacaleasca sau de cate-o posibila pozna cu care sa mai adune putina atentie. Si ma bucur ca timpul e inca mic, ca pasii lor ce trec in joaca prin el. 

de pe malul Dansei

Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. E facuta sa revii, fara de start si end, pierdut intre liniile-i delicate. Poate tu nu, dar eu da. Rasfirata ca nisipul, adunata cu valul. Pe banca malului, mult prea devreme sau nicicum prea tarziu, ba cucerita, ba abandonata - doar pana cand o vei cuceri iar, pentru a i te abandona. 

Rasaritul vine mereu in pasi de dans lin, cu talpi scancind epuizat, extenuat dupa o noapte fierbinte (de foc intre nisip si cer, de lampioane indraznete, de trupuri arzand prin ritm nebun, de suflete si vorbe inlantuite firesc). Acelasi. Ii cunosc fiecare crestere de lumina din fiecare val spart bland si luat in brate, atat cat sa nu-i deranjez linistea. Si totusi, cu totii il asteptam, dimineata de dimineata, ca si cum ni s-ar trimite unul nou. Altfel.

Septembrie se lasa-ncet peste dansa numai in calendarul ne-concediului si, mai posac, in racoarea vantului. La malul ei prieten, pot zbura rasucit, desprinsa din vartejul unui leagan banal in valtoarea unui vis mic trimis la apus.

Sufletul dansei ramane cald, desi palpita mai cuminte decat la inceputuri de mai, cand abia pornise pe drum de august. Respira domolit de povara clipelor soptite printre nisip, pe sub umbrele si prin corturi, cu decibeli plimbati relaxat din urechi in suflet si cu rasaruturi. Au venit peste mine, ca din poveste, mirari sau chiar nauciri de copil ascuns cu zgomot in orasul captiv, unde razele au alta dogoare. Si-apoi s-au intors, cu zbantz de blitzuri nebune, in noptile cele cu oameni frumosi, atat de bine traiti pe scaune din lemn colorat.

Dansa nu incepe si nu se termina niciodata. Important e sa nu te lasi furat de tot si sa ii pierzi, pe strada sau la joc, menirea din care au scapat - poate prea mult - si in mine, atunci cand a fost sa fiu zamislita.

la multi ani, nemuritorule!

fiindca e 5 septembrie, iar ziua e devreme.

fiindca, asa cum bine zicea Motanu', oamenii ce nu mai sunt se pretuiesc in ziua nasterii lor, nu in cea a ridicarii.

fiindca ar fi fost un nenea de 66 de ani si poate e mai bine ca nu vom afla niciodata daca la fel de frumos.

fiindca degetele lui scriau versuri si cand piciorul destinat pedalelor pianului era in ghips.

fiindca la cele ce urmeaza ar fi raspuns razand, ironic si fermecator, in stilul lui.

GAND

(pentru farama de Mercury din fiecare,
mai mult sau mai putin resemnata)

se plimba gandul sus, in tampla,
ramas in urma c-o idee
si parca obsedant se-ntampla
sa-ti pierd si ultima alee .

de sunt nebun, nu-s ostenit
nici de poeme, nici de lume.
metaforele-au zbenguit
pe scene, clape, dinti si strune .

de-s ostenit, nu plang, nebun,
dupa vreo muza efemera,
sa-mi arda gandul pan' la scrum.
furati, va rog, o scrumiera...

am grija sa ma cant usor,
sa nu-ti trezesc regrete vechi.
prin tampla fuge gand de dor,
iar pe alee...trec perechi.

Red Hot Chili Peppers. Epic.

Cum sa aduni in cuvinte milioane de simtiri? E ca atunci cand faci, fizic, ceva banal, gen mersu’ pe jos si, dupa ce ai trecut prin vreo trei cartiere, iti asezi epuizarea in pat, o-nvelesti grijuliu si apoi te trezesti ca te dor muschi pe care nici nu stiai ca-i ai. Cam asa iti dai seama ca lipsesc parti importante din “cum imi pot netezi viata cand simt ca se increteste ca un stereotip”.

Numai ca nu te claxoneaza nimeni (varianta moderna a trasului de maneca) atunci cand chiar ti se intampla. Pur si simplu apare ceva fabulos, care te trimite instant sa evaluezi situatia, tu cu tine. Poate fi un om nou si minunat, poate fi una dintre cartile fericit alese sau un film groaznic de frumos, o excursie implinita sau doar o evadare, poate fi un copil nou-nascut (desi asta te pregateste din timp, chiar daca urmeaza sa te uimeasca o viata-ntreaga).

Ieri a fost un concert. Rar ca eveniment, in viata mea de mama, dar mult-asteptat, dorit, umplut cu speranta retrairii unor amintiri “din vechi”. Aproape ca un fel de “ce minunat ar fi sa ma pot intoarce in timp, sa vad orice Queen live”. Cand alergi mai mult decat iti pot membrele, te opresti, cand depasesti masura la mancat, ti-e rau, cand bei mai mult decat poti duce, ti-e foarte rau, cand respiri un aer mult prea curat, te sufoci, cand apa te-nconjoara pana nu o mai poti domina, te-neci, iar cand visezi, dar lui i se flutura de fluturii tai, renunti. Acestea sunt cateva aspecte foarte simplu de explicat in cuvinte.

Dar cum sa spui, lizibil, ce se-ntampla cu tine dupa ce ai depasit toate treptele coplesirii, dupa ce te-ai dus incarcat deja de emotie, structural, pe masura ce stiai ca se apropie si te-ai trezit ca accepti, cu entuziasm, sa ti se implanteze, suplimentar, doze intregi de adrenalina, peste o limita pe care credeai ca ti-o poti controla?! Cum sa-ti numeri firul adolescent-tineretii fara sa simti cum se schimba orele?! 

A fost un amestec fabulos de sunet nou si de demult, la fel de cunoscut, dar incredibil de maret amplificat pana-n cord, cu lumini hranitoare pentru ochi exact atat cat trebuie, intr-o rezonanta perfecta cu miile de fapturi adunate in arena. Firesc, Flea si Chad s-au dat in stamba cat i-a tinut scena, "Bucuresti" a fost doar putin stalcit, dar a ramas in Romania, n-au stat la barfa cu publicul, dar nici nu s-a simtit nevoia, chimia a inceput odata cu chemarile la rampa, absolut superbe.

Reactii-sincron pe piese, val de euforie, empatie bezmetica scena-public si invers, explozii de bucurie (acelea autentice, specifice copiilor), cuvintele de la revedere confortabile, ca-ntro vorba la o bere c-un prieten vechi, haos de frumos!

Despre ce nu le-a convenit diversilor carcotasi, sa scrie ei. Mie pana si cel mai cald “multumesc” mi se pare mai sec decat o samanta sparta-n dinti dupa seceta.

Muzei

erai un Cineva fara adresa,

un Ce suspect si cu profil banal,

ca o bacterie scapata din spital,

sau ca o barfa mica-mica, de prin presa.

te-ai scuturat de ganduri si de praf,

m-ai salutat, cu reverente demodate,

mi-ai spus ca oamenii te crediteaza-n rate,

cu punctul culminant pe-un epitaf.

m-ai inmuiat cu micile-ti demersuri,

te-am adoptat intr-un moment de fericire

si-acuma, tu, in semn  de multumire,

ma minti firesc, cu zambet lung si-n versuri.

si spui prostii fara macar sa-ti pese

daca nu au aspecte anormale,

bacterii evadate din spitale,

sau Cineva-uri fara de adrese.

Piata de Vise

cumpar o poala de sambete,
dar poate sa vina si vineri,
platesc cu fiori sau cu zambete,
cand versul are retineri.

macii au apus mai demult,

rapusi de multimea de soare...
insir amintiri si ascult
nisipul cum rontaie mare.

lumina se-aduna in cercuri
deasupra malului ud
si prinde o forma de miercuri,
de care si scoicile rad.

obrazul Printesei pastreaza,
ca boarea cand vrea sa adoarma,
o urma de vis inca treaza,
iar cerul luceferi rastoarna.

orasul o striga departe
de Omul ce-nvaluie ganduri
taiate cu semnul de carte, 
cand zorii citesc printre randuri.

chiar daca ploua marunt
peste Vama fara idee,
pamantul se-nvarte rotund,
iar vara se vinde pe zmee.

mai bine ramaneti asa,
uitati intr-o lene pe dos, 
un nimeni si-o ea, undeva,
pierduti pe la piata de gros.

desprins din Regatul de Soapte,
ascuns sub cortina si fire,
obrazul din miazanoapte
apune cu zambet subtire.

Vama mea de august

Am inceput prin a ne rataci putin in Constanta cea cu Motan si tort-surpriza, bezmeticiti de caldura si nerabdarea drumului spre vise mici prafuite de nisip. Zmeul, gata mare pentru ca stie raspunsuri, ma cearta cu apostrof: mami, brusc am uitat drumul catre Vama??! Infranez un hohot, accelerez si adaug decibeli in “expozitia mea de scoici, cu vanzare pe sarut, de la noua pan’ la sase-o tin deschis…”

Ca miezul dintr-o carte fabuloasa, pe care ai vrea s-o scrii sau macar s-o citesti in doi, Vama mea ma pierde atat de mult in prezent, dupa ce m-a adunat din franturi de trecut, incat lucrurile ei se intampla cand nebun ca nebuloasa, cand chill ca rasaritul.  Respir, frumos sau greu, impreuna cu marea, scoicile maruntite si focul, inot, dansez sau doar iubesc muzica rasucita prin toate trupurile ce mananca bronz pe plaja. Ma bucur, ma-nfasor, urc si cobor, alerg si ma-ntorc, zambesc sau ma rad dement... dezlantui prietenia, liber si palpitant, ca viata traita tiganeste la cort. Sasha da maxim de bine in cele cateva butoane.

O pereche muta lent un cort, intr-un joc unduios de hai la groapa cu furnici, intins pe tot lungul malului. Exuberanta, Cristina remarca rostogolit, cu m din c: vedeti, ma, asa se face: cand te-ai saturat, iti iei mortul si te muti! Completarea prompta ascunde urechile copiilor: cu f din m. De unde si axioma construita pe o logica bizara, intr-un moment propice delirului: Cine se prinde nu tre’ sa vada Mortu’! Omul cu ochi de vant si plete sarate apare de sub soare sa deseneze euforic forme pe nisip, dorind, la feminin, piele sub degete. Conform gurii mari a Popii-Pitik, devine Nesuferitul Nostru. Intaiul botez.

Piesa noastra de teatru interactiv se joaca la bar, pe cate o masa sau banca, la taverna, la mal sau pe pufi (nu mai sunt gogosi d-alea simple, s-au furat, sau ce? Cautatura buimaca da ajutor neconditionat, dar cam palid: vezi si tu pe Magheru, langa saorma, daca mai au. Privirea intoarsa explodeaza in hohote, iar printre ele, suvoiul: nu, maaa, d-alea mici de stat pe ele, erau doua, una verde si una rosie, eu asa le zic, gogosi). Rasul devine simplu ca o ecuatie cu pahar si tigari.

Laur – Povestitorul intervine amanuntit, lansat in acolade hilare, pentru a lumina ca un laser modern tuneluri de gand sau amintiri mai vechi. Numele nu mai conteaza. Sunt jucate pe rand, ca piesele mici de scrabble: Molotov ne face buletin de Motolov, Ileana devine Ileanca, Matei ramane miraculos Matei (si chiar poate tumbe aeriene in apa ajunsa din mare in piscina), Pitica se reduce (incredibil, de unde?!) la Mica, Ema -i Emiloi de cand se stie, Cristina se transforma in Catalina, Gabi este Omul Care Vara nu Doarme (prinos adus cartonului, scris cu pix, de pe bordura: dati un leu sa doarma Connect-R), Stefan si Ramona sunt Aradenii Ioanei, Ciprian e Omul cu Salteaua-n Mare, Robert este Printul cu Ochi Frumosi, Shao e Baiatul cu Coama de Print, Vintila-i Omul Care Duce Mielul, Minculescu e Omul Cu Parul Alb, iar Tudor este Chirila, Omul Plajei (de dragul caruia,  Zmeul si Printesa – Copiii Care Alearga Catre Mare – au urcat sa cante “o strofa si-un refren”, pe scena Folk You). Doar Tuca domneste peste toti si toate, ca un Bond: Tuca, Marius Tuca.

Toate cererile sau verificarile de stare proferate spre Laurentiu se proptesc robotic in acelasi raspuns: lasa-ma, sunt in vacanta! Popa-Pitik consemneaza in caietul ei imaginar de reguli, permisii si comportamente indisciplinate: traieste neregulamentar, nu misca cum trebuie, ii voi hotari mai tarziu pedeapsa, dupa care, pentru a vorbi suficient de mult si obligatoriu ultima, traseaza: du-te de fa si tu o baie, ce stai asa, ca bosorogii?! Perplex, raspunsul lui vine schiop si putin galgait: sunt in vacanta! Pentru ca ii place, Ileana prinde totul dintr-o fluturare, aduna si amesteca putin pe sub gene si inscrie replica in repertoriul ei de vrajit printii cei mari de la bar sau de pe plaja, eventual detronati din hamacul adjudecat fara drept la recurs. Dupa ce si-a epuizat victimele locale, se muta din brate de Alex in brate de Vama cu voce, in backstage, felina mica, incolacita si rumena, menita sa dea peste cap obiectivul lui Man si toate semnalele Antenelor. Altfel, copil de nisip cu frate Zmeu, bucurie cu valuri si cort, fluturas intre cele doua umflatele – gardieni ai plutitului, floare a soarelui rasturnata in ras cu dinti, fuga desculta cu zbenghi si potop de povesti cu versuri.

Proaspat unsi membri in Grupul Proastelor (a fi Proasta e o virtute, doar se stie ca traim vremuri in care Proastele conduc lumea), Laurentiu devine Proasta din Poveste, Cristina e Proasta Mortului, iar Danila Fara Leac se reduce unanim la Proasta Fara Forma. Apoteotic, in seara cu apa multa, stropeala navalnica si furtuna apocaliptica, apar Gemenii, prieteni de demult, cu care vorbim pe rand dar impreuna si ne intelegem separat, intr-o frumoasa confuzie ce-si primeste, meritat, tributul: a, stai, ma, asa, ca asta e Celalalt!

Matei il vaneaza pe Magician, c-un pachet de carti de joc in mana si-un suras smecherit in coltul gurii: stiu eu ca ai magii noi, ai avut atata timp sa le inveti. Zburator si efemer, acesta rade-copil pentru cateva clipe, in care joaca i se bucura, confuz, crud si adevarat, ca micutii cand primesc ciocolata. Ochii rotunjiti a uimire ii urmaresc, fascinati, miscarile improvizate. Apoi redevine adult ocupat, imunizat si scuturat de orice urma de vers, ca un iamb ratacit din greseala intr-o proza scurta scrisa pe fuga, de unde neatentia sau lenea l-au prins, inutil si chiar fara de leac, in lesa vietii.

Simplu trecator, nu intelegi nimic. Simplu traitor, te lovesc alene momente in care este atat de misto sa dezbati fara sa mai fie nevoie sa stii de la ce ai inceput si afli ca tocmai ai gasit locul in care n-ai decat sa te impaci cu LUMEA, daca te-ai certat uneori din nimicuri, cand timpul era prea ocupat sa iti devoreze miseleste balastul de bun si frumos... Si parca ar trebui sa te scuture ceva, sau cineva, spre a te dezmetici din acest acasa minunat, ud si sarat, spre a te conduce serpeste spre orasul de care te leaga sfori atat de concrete, incat papusareala trebuie sa ti-o asumi chiar daca n-ai chef s-o mai si consumi. Asta cand nu poti sa-ti amintesti, fara post-it-uri, ce-ai citit dupa prefata (ce plictisitori am fi cu totii, daca viata ar avea prefata!).

Revelatiile apar firesc sau – cel mai nostim – nepoftite. Fitza niseaza (ca tot ne-a lipsit crunt Munteanu, cu maximele ei, bre) si se-apuca sa demonstreze-n noapte adevaruri recunoscute universal si ziua: nulitatea platinata a unei distruse de anonimat persista mana-n mana cu moldovenismu-i, la fel cum nuditatea unui gabarit depasit e greu de manevrat cu decenta printr-un public armonios. Nu pot oferi, in acest troc atat de brusc impus, decat un ras copios cat toate culorile barului, izvorat organic dintr-un suflet imposibil de mare si - bag seama - deranjant de fericit.

Am parasit orasul pentru un vis de lemn si de pamant, stelele pe cer... Iubito, pune masa, lumina lunii sa ne spele bland... Atent ascult furnicile si invat cum e sa ai un vis comun cu alte mii si mii. Am parasit orasul, blestemul viselor ce stau la rand...~ Primesc botezul fiarelor, in noptile tarzii... departe... Iubire este cand asculti furnicile cum plang...