"Cunoşti o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calităţi şi
defecte, distrat şi în treacăt, sau atent şi cu dinadins, te deprinzi să
rămâi "tu" în prezenţa ei, adică spectator mai mult sau mai puţin atras
de spectacolul feminităţii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori şi o
accepţi treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deşteaptă sau cum e
mediocră, având surprize agreabile şi dezamăgiri supărătoare, până când
într-o zi, simţi că mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit
un fel de secret intim, pe care-l ştii numai tu.
Bătaia de inimă pe care
ţi-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în
care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele
pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubeşti. Şi femeia de
mult cunoscută îţi pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o."
...autorul?! fara Google, din pagini rasfoibile cu mana, rog...
No comments:
Post a Comment