dor de maci... si nu numai...

In timp ce tu imi scriai scrisoarea zilnica de dragoste, soarele bland de afara ma urcase lenes in masina si ma impinsese spre campul nostru de maci. Rumen ca in fiecare primavara, azi ma astepta altfel. Langa zbaterea vioaie a vantului de dimineata, ca niste straji amortite de fosnetul pamantului, florile pareau complicii unui secret proaspat, iar teama ca-l pot descoperi parea ca le innoieste roseata. Am parcat usor, sa nu le ranesc tare.

Calcam alene pe potecile mici si razlete pe care, de atatia ani, le batatoriseram impreuna fara sa intalnim pe nimeni, cu bucurie de proprietari-unici. Florile se plecau in fata pasilor, parca de frica sa nu faca zgomot si, astfel, sa ma prind de taina lor. Mirarea castiga puncte in fatza asteniei, ca intr-un meci de ping-pong fara fileu.

Stiam ca luasem degeaba volumul de poeme si pledul si lasasem undeva in urma dorinta de a sti ce imi scrii. Daca nu as fi simtit cum dogoarea macilor se urca incet, rosu si strans pe gatul meu, nu cred ca mi-as fi dat seama cum demult alerg. Nici nu stiam macar spre ce sau pentru ce... Teama imi administra adrenalina.

Marele Stejar parea mai departe ca niciodata si mai inalt decat poate permite cerul. Il stiam acolo de cand eram mici, dar niciodata nu ma coplesise atata. Desi memoria atator primaveri imi spunea ca ma apropii, a aparut in fata mea brusc. Invalmaseala sangelui din tample ma arunca vlaguita la umbra lui, fara sa mai pot scoate nicun gand.

Atunci am simtit. Epuizarea fizica iti ascute simturile de vanator la fel de aiurea cum o face alcoolul. Ma simteam furata fara sa pot sa ma numar. Shopotul pamantului. Mult-prea-roseata florilor. Murmurul potecilor. Pasii. Vantul. Stiam doar ca nu sunt singura in primavara macilor ce fusese descoperita si cotropita. Gandul se ascutea in tampla. Pulsul fugar cobora pe aceeasi scara pe care urca, fierband, furia regasirii furate.

Dar...cine? Prima intrebare din dimineata aceea, mai dureroasa decat indoiala. Primul pumn strans. Prima lacrima in ochiul ce nu-ti va mai citi scrisoarea. Primul regret spre cartea uitata in masina. Prima privire insurubata circumspect in jurul campului de maci. Si-atunci... pentru prima oara... am... vazut.

Obraz in obraz cu macii, in culcusul bland de la poalele Marelui Stejar, dormeau cu vise moi despre noua lor descoperire de poveste... copiii nostri.

... click'n'listen... Alternosfera - Flori de Mai...

Comments

Furtuni

În timp ce-și cerne valul aprig printre stânci, ca o mireasă părăsită fată mare, se dă în bărci Oceanul, fumegă strigare: eu te cuprind, Pământ, iar tu văd că te strângi. Cu plete albe, creț, se hohotește Cerul, ca o fereastră dinspre tot ce nu se vede: La mine doarme Soarele și cine crede că mă topesc? Prin mine zboară fierul. Prin cartier se vântură agale Vântul, îndrăgostit de cate-o fustă colorată: mă joc cu Focul, ca de fiecare data, în timp ce am puterea s-amuțesc cuvântul. Din drumul lui de lut, în Om se-avântă toate durerile ce i-au țesut menirea: în mine, Raiul și cu Iadul se înfruntă și tot în mine s-a născut Iubirea...

Lady Ga-Ta

- Els de roig en nombres parells es col·loquen a la dreta, els d'imparells a l'esquerra - es va escoltar una veu eixordadora en la quietud del parc. Els transeünts miren desconcertats al seu voltant i, al final, els seus ulls revelen a la xicoteta criatura de la qual costa creure que puga eixir una ordre tan extravagant. - Anem, anem, afanya't, compte que portes roig! El gat va girar la cua redona i sobirana, mirant-lo amb tant d'orgull que semblava més alt. Estava asseguda al respatler del banc de mosaic, com una estatueta esculpida en moviment. Ulls redons, fascinantment grans, girant caòticament, tractant de cobrir a tots els transeünts. Van començar a buscar-se els uns als altres i a dividir les dues files. El murmuri de sorpresa va cessar una mica i el parc Ribalta es va quedar gelat al sol del migdia. M'assec indefinidament en el banc del costat, convençut que no puc encaixar en el seu joc. Em compte breument abans: taronja, verd, blau… però quants colors em ...

La mà dreta de son.

En algun lloc de la meitat de arrodonit de la roba de pluja, l'home es va aturar. No sé si és vell o jove, aquesta nova, encorbat sota la tendència a el desgast a terra quan camina pel carrer, va deixar allà en un metre i sobre l'asfalt entre les mans plenes donar scroll als mòbils. El fet és que en realitat no hi ha pluja. Sent menys fix en aquest dilema, mentre que l'home torna lentament. Ulls vius sota despentinat dones de cabells arrissats són gairebé tan vents de nord portar aquí i una mica d'amor colorit exòtic passat. I bufat. Com de vegades bufar al nord en una dona. Com marea cansats juga el seu amor, que lluita en va per posar el banc de volants blancs. En realitat, és a partir de tabac. Una veu ronca em va sacsejar per sortir de les profunditats dels seus ulls. - Sovint entrar en raó? Al coll del riure en la memòria. Una vegada que un noi guapo poderós s'avorreix en una habitació, a l'espera de les esperes nois i faci cas d'un eriçó de pelu...

aiunmesaj

Search This Blog