povestea ochilor de printesa

Toata savoarea unei printese se invarte, cosmic, in jurul ochilor. Din ei si prin ei se intampla totul. Inclusiv asteptarea, mai pasnica sau mai razboinica, a supusilor si a altor aspiranti la tron. Cred ca si timpul tot in ochii printesei se uita. Un semn al lor, sau al sprancenelor suspendate, poate implini vise sau darama citadele.

Concret, discutii:

Zmeul (curios si simplu, cu ochii lipiti pe usa): Ileana, ne vin musafiri azi?

Printesa (rasfirand genele suav, dar precis): asteapta sa ma uit in globul meu magic si cred ca am sa iti spun.

Zmeul (dulce-dulce): Surioara mea cea mai scumpa (periatul infantil nu prevede calcule simple cu 1 numitor comun), nu-i asa ca diseara, cand venim de la gradi cu mami, tie o sa iti fie somn si o sa conduc eu?! (in brate, pe straduta, nu e de alertat Politia)

Printesa (diafan, dar taios): Matei, eu am dormit la gardi, nu adorm in masina la-la-la. Mie imi vine somnul mai tarziu.

Zmeul (mai pe interes decat oricand): Ileana, dam si noi un bey? Ti-l dau pe Capri, favoritul tau, vreeei?! (in fapt, ii pregateste demonic cel mai slab si indoielnic varf)

Printesa (ridicand cu lene ochii dintre papusi si caluti): haide mai, Matei, nu vezi cat sunt de ocupata acum? Mai bine ma ajuti sa imi caut vasele, ca vreau sa ii facem o paine lui tati. Cu tine. (si, intorcand spre mine aceiasi ochi, umpluti insa brusc cu tot interesul din vocea Zmeului): mami, imi faci o rochita din prosop, sa fiu si eu frumoasaaa?! (vocea se muleaza si ea, irezistibil, pe sub gene, anuland orice urma din viclenia cu care, tot ea, de sub aceiasi ochi, l-a intrebat mai demult pe tati-print: nu-i asa ca sunt mai frumoasa decat mami?!) 

Eu (tiranic, pentru ca trebuie): va rog frumos sa mancati tot ce v-am pus in farfurie, nu ne batem joc de masa, daaa?!

Printesa (guresa toata, mimand suficientza): mami, sa stii ca eu am mancat toooot la gradi, am lasat doar o picatura mica de ciorba, atat cat un soricel. Dar sa stii ca Matei… (si incepe sa depene istorii, cu aplomb vinovat de pui paracios. Deh, nicio printesa nu-i perfecta!) 

Zmeul tace cu ifos si asteapta rabdator sa isi primeasca – ea – morala materna.

Intre toate aceste hai-ku-uri, el continua sa se lupte (resemnat, dar darz) iar eu visez – c-o mica parte din aceiasi ochi – la povestea fermecata cu care trebuie, la drum de seara, sa adorm putin toti ochii. In final, ai mei adorm primii, cu o alta poveste, stiuta doar de ei. O alta picatura mica-mica, atat cat pentru stralucire...